duminică, 13 septembrie 2009

Cum va fi viaţa în Rai?

Părinte,

De ceva vreme mă macină o nedumerire. Ştim cu toţii cum e viaţa în Iad, am tot auzit la şcoală, la ora de religie. Dar cum e în Rai? Cum voi putea fi eu fericit în Rai ştiind că tatăl meu care este ateu va fi pentru eternitate în a şaptea talpă a Iadului? Şi, mai apoi, ce înseamnă fericirea Raiului?

Vă mulţumesc,

Theodor, Dolj

Dragă Theodor,

Raiul este rezervat celor aleşi, celor fără de păcat. În Rai îl vom slăvi pe Domnul pentru eternitate. Vom sta în faţa Sa şi ne vom minuna de cât de mare şi frumos şi puternic este, şi-I vom mulţumi în veci pentru că ne-a lăsat pe acest pământ câţiva ani ca să murim apoi şi să putem să-L lăudăm pentru eternitate.

În tot acest timp nu ne vom plictisi, pentru că nu vom şti ce-i ăla plictis. Dacă cea mai fericită stare din lumea asta e orgasmul, în Rai vom avea pentru totdeauna un orgasm continuu în faţa lui Dumnezeu, într-atât de mare va fi plăcerea de a-I sta alături.

În tot acest timp restul cunoscuţilor şi familiei care nu vor fi avut norocul de a nimeri în Rai vor îndura plânsetul şi scrâşnirea dinţilor, însă nu-ţi face griji pentru tatăl tău ateu. Când el va fi în Iad tu vei şti, dar nu te va mai interesa, deoarece Domnul Dumnezeu, cu puterea lui nemărginită, te va face să nu-ţi pese de altcineva în afară de El.

Aşa că, dragă Theodor, tot ce trebuie să faci este să fii un bun creştin. Evită păcatul, spovedeşte-te, participă la Sfânta Liturghie şi ai grijă să mori împărtăşit şi cu lumânare la cap. Ai încredere în Dumnezeu.

6 comentarii:

  1. Aşa că, dragă Theodor, tot ce trebuie să faci este să fii un bun creştin. Evită păcatul, spovedeşte-te, participă la Sfânta Liturghie şi ai grijă să mori împărtăşit şi cu lumânare la cap. Ai încredere în Dumnezeu.

    si sa nu te nasti tigan,chinez sau harry poker..

    RăspundețiȘtergere
  2. "Dacă cea mai fericită stare din lumea asta e orgasmul, în Rai vom avea pentru totdeauna un orgasm continuu în faţa lui Dumnezeu"... cu tot cu gemetele si oftaturile specifice?

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesanta descrierea Raiului, insa calea descrisa catre Rai pare cam pamanteasca...
    Nu inteleg ce legatura are o lumanare la cap(un lucru atat de material) cu drumul catre Dumnezeu/Rai, o chestie pur spirituala.

    RăspundețiȘtergere
  4. Naspa...
    Pare o orgie in toata regula... Ma intreb unde curg toate lichidele rezultate atator orgasme necontrolate nu de alta dar cred ca dupa o vreme toti mai mult inoata pe acolo nemaiputand de fercire in naclaiala creeata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara parinte!!eiii bn trecem peste faptul ca nu esti parinte si ce incerci sa faci u defapt e un lucru bun =))) ne amuzi la culme.Astept cu mare nerabdarea partea cu necredinciosii intreaba....trebuie sa faci neaparat asta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Parinte,ai spus ca l-ai vazut pe Dumnezeu? Cum sa intelegem? in realitate? Cum e el?

    RăspundețiȘtergere

Din cauza unor elemente care caută să aducă smintire dreptcredincioşilor, toate comentariile sunt moderate. Comentariul dumneavoastră va fi publicat în cel mai scurt timp.