luni, 21 septembrie 2009

Vernisaj de expoziţie la Râmnicu Vâlcea

Am primit un comunicat de presă pe care-l redau în continuare:

Episcopia Râmnicului, în parteneriat cu organizaţia creştin-umanitară „World Children Sellers” România şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea organizează mâine, 22 septembrie 2009, vernisajul expoziţiei de pictură „Lumina credinţei în suflet de copil”. Evenimentul va fi găzduit de Sala de festivităţi a Complexului cultural-religios „Sfântul Antim Ivireanul” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Râmnicului, începând cu orele 17,00.
În perioada 22-25 septembrie, participanţii la tabăra de vară „Lumina credinţei în suflet de copil”, organizată la Mănăstirea „Curatirea Maicii Domnului” din judeţul Caracal, vor expune copii cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, şi sub directa îndrumare a Preasfinţitului Părinte Ibrahim, Arhiepiscopul Sodomei.

Vă aşteptăm!

3 comentarii:

  1. Pe Arhiepiscopul Sodomei l-am cunoscut si eu ceva timp in urma, desi nu prea l-am vazut la fata el stand mai mult in spatele meu

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi credinciosii din Sodoma salutam cu aceasta ocazie pe Inalt Prea Sfintia Sa Parintele Ibrahim Arhiepiscopul Sodomei! Sa ne traiesti parinte! Sa ai parte de bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  3. saracii copii,o sa faca stia gang-bang cu ei

    RăspundețiȘtergere

Din cauza unor elemente care caută să aducă smintire dreptcredincioşilor, toate comentariile sunt moderate. Comentariul dumneavoastră va fi publicat în cel mai scurt timp.